epic shit

cand faci epic shit apar epic friends
si

sentimentele sunt ca oamenii
care
stau in usa in
mijloacele de transport

asteapta sa coboare la prima
sau
la urmatoare

Advertisements

cand ma uit la tine lumea e mai buna. si eu sunt mai buna


Poate ca nu o sa ne mai intrebam niciodata ,,de ce rosu?” si nici nu vom mai avea discutii cu ,,si mie”. poate ca astea s-au stabilit deja si nu vom putea trai intr-un inceput continuu. si poate ne vom cuceri atat de fatal si de total la un moment dat incat vom fi si noi oameni si vom avea impresia de banal, de mediocritate, poate ca emotia aia din expirat si atingerea aia o sa o caut la un moment dat si nu o sa o mai gasesc pentru ca vom ajunge in punctul in care mainile tale vor fi mainile mele care ma vor atinge si poate ca ma va speria asta, comun-ul in sinea lui sperie oamenii ma gandesc.

Poate ca si tu vei cauta ceva viu si iti vei da seama ca nu mai e nimic provocator aici la mine poate ca nici macar cand vom fi undeva si vom arata bine. ne-am vazut si-am inceput sa ne vedem si ne vom vedea in ipostaze in care taiem ceapa, ne dam jos sosetele, ne e rau, suntem irascibili sau mai stiu eu ce alte ipostaze – dam cu limba pe gura sticlei – ipostaze atat de lumesti si atat de umane incat devin ca momentul ala in care te duci la baie si aprinzi lumina din automatism. nu mai gandesti. e deja ceva ce ai invatat. si va trece timpul si asa vom fi ne vom invata pe de rost cat sa ne sugrume ideea ca vom vrea sa ne privim dintr-un unghi de camera in care sa mai putem gasi ceva nou la noi in care sa mai simtim o emotie sau o dorinta noua ceva netrait inca. poate ca vor fi zile cand vom apuca sa stam in aceeasi casa si sa nu ne vedem sau sa nu apucam sa ne zambim.
poate – de ce nu – ne vom supara pana si din cauza prostiei ca nu am dus gunoiul, poate o sa vrei sa flirtezi la un moment dat cu cineva sau poate o sa vrei sa ma inseli candva cautand chestia aia de basm, de inceput, de emotie, de dorinta. da, si nu ca poate ci da vom ajunge si noi in punctul asta.

Insa, nimic nu e epuizabil pe lumea asta, niciun gand, nicio emotie, niciun sentiment. vom putea inventa mereu ceva nou. nu ne vom poticni in emotiile primelor zile si mai ales nu vom cauta asta in alta parte ci tot in noi. nimic pe lume dar nimic pe lume nu poate fi mai adevarat decat sa facem inca un pas impreuna. altfel e ca si cum am lua-o mereu de la 0 si ne-am opri la treapta 5 si ne-am impiedica cat sa ne dorim un alt 0. doar pentru ca 0 e mereu simplu frumos si senin. nu. simplu frumos si senin devine dupa ce ai cazut te ridici te scuturi si ajungi la treapta 6, acolo esti mai sus de 0 si poti privi cu capul sus si esti mai aproape de cer.

nimic mai frumos decat sa te vad dormind, sa te aud scancind in visele tale – rugandu-ma sa fie frumoase

toamna din mine

Vremea asta imi aluneca pe sub oase si se opreste ca o carja in fiecare incheietura pe care o intalneste. A venit si anotimpul meu de care alerg tot mai mult in fiecare vara care trece. E anotimpul conexiunilor, e anotimpul dureros in care se lucreaza la sinapase si ma obosesc gandurile intrebarile si trecerea rapida de la o stare la alta. Si devin atat de fragila, atat de a nimanui, doar a cuvintelor. Sa ploua cu ele. Sa ma izbeasca in ceafa cat sa imi tina de cald. Si nu mai intuiesc nimic. Si devin iubire in stare pura si ma agita orice tremur sau miscare nelalocul ei. Nu stiu insa care e locul ei. Toamncuvintele trebuie sa curga odata cu vinul fiert in cani, intamplarile trebuie sa fie naturale, nimic care sa tulbure, nimic care sa zdruncine linistea. Liniste. Da. Toamna e iubire si liniste si multe cuvinte, multe si aruncate pe fereastra, atat de multe sa fie intre noi cat sa nu mai avem loc de ele in casa. Multe cuvinte care sa tina de cald

poti sa stii


Trebuie sa stii ca pe mine n-ai sa ma pierzi niciodata
Deja imi fac mie un rau cu o asigurare pe viata
Si totusi vreau sa cred ca undeva in coltul gurii
s-ar putea naste un zambet subtil
e cumva un paradox cand devii sora cu stabilitatea
iti place, te arunci mai usor si mai cu incredere ca voi fi
mereu acolo gata sa iti prind fiecare cadere
trebuie sa stii sa ai grija ce iti doresti
totusi pana la urma
orice lucru sigur devine lipsit de provocare
iar noua ne place sa alergam dupa iepuri
iar noua ne plac uneori hainele intinse pe sarma ale celorlalti

tacerile tale ma sperie uneori imi dau senzatia
ca singura creez o poveste subterana in care tu esti mereu
eroul unei lumi neinventate inca pe buzele mele
ca o proiectie in oglinda a ceea ce gandesc si simt eu
si chiar atunci
in siguranta acestei teorii
ma fixezi cu niste ochi
calzi si umezi
in care sarutul mainii pare gestul perfect
sa debusoleze
sa-mi clatine teoriile/
ma opresc brusc din vorbit/
ma uit la tine/
si e pe repeat idea ca as da orice din lumea asta sa stiu ce gandesti fie si pentru fractiunea de moment in care ai privirea aia