De ce ar ramane cineva?

Unu a plecat si am vorbit si n-a putut nici macar la plecare sa imi reproseze ceva. Ce sa zica? Ca i-am schimbat viata, ca i-am facut ordine si curatenie in ea, ca l-am reinvatat cum e sa iubesti, sa apartii cuiva, sa iti pese, sa gatesti, sa fii innocent si pur si sa daruiesti fara sa astepti nimic in schimb? Dar nu despre asta e vorba. A crezut si a mers pana intr-o zi.
Urechile mi-au auzit multe. Ca sunt femeia aia calda, de casa, pe care si-ar dori-o orice barbat, ca sunt o prietena buna. Sau ca nu sunt. Si cu toate astea pe care le-au vazut toti in a caror inima am calcat prieteneste, nu lor le-am apartinut vreodata, desi unii isi doreau sa ma ia acasa in brate sa doarma cu mine, in ochii altora am citit sclipirea aia de o noapte si-atat, altii m-ar fi pastrat o viata zic ei – da eu nu i-am vrut. Pe cat de open minded sunt, pe atat de clasica sunt in egala masura. Intotdeauna am iubit idea de a apartine unui barbat, fara sa te simti legata de el si fara sa il legi la randul tau. N-am fost niciodata o mare impatimita a vietii de noapte, nu am stiut niciodata sa agat un tip iar daca mi s-a intamplat sa fac asta – intotdeauna i-am ,,agatat’’ pe cei care nu intelegeau notiunea de a ,,agata’’. Imi place idea de a apartine cuiva si cand simt asta parca ma uit pe mine.

Orice obiect din viata mea se transforma intr-un plural in care cred pana la final – pana cand ma extermina. As vrea sa las modestia macar cateva zeci de minute. Ma stiu cum sunt, imi place sa arat bine langa el cat sa ii luceasca ochii chiar daca mergem intr-un loc nou unde sunt zeci de femei frumoase – chiar daca ma stie pe de rost ca pe propria lui viata – vreau sa ii luceasca ochii dupa mine si apoi senini sa zambim si sa apreciem impreuna femeile din jur care sunt frumoase si arata bine. Trebuie sa stie ca e cu mine si eu cu el si ca putem vorbi orice si ca suntem noi care ne intoarcem acasa si nu ne dorim nimic altceva decat pe noi si-n rest doar ne clatim ochii. Vorba aia – ce e frumos si lui Dzeu ii place.
Si mie….mie imi place ca barbatul de langa mine sa aiba standard inalte – sa arate in acel fel tipic in care dincolo de parfumul lui seducator – dincolo de imaginea de atitudinea cu care stiu prea mine ca ar putea sa aiba orice femeie – sa aiba acel miros de casa. Sa se citeasca pe el din cat de calcat e, din cum arata ca acel barbat cu siguranta are acasa o femeie care sa il astepte cand ajunge de la un meci cu baietii, sau tarziu de la birou dupa o intalnire importanta care l-a epuizat. Vreau sa stiu ca il doresc toate femeile dar ca impune acel ,unavailable’ prin simpla lui prezenta cat sa le declanseze tuturor acel respect astfel incat atunci cand nu sunt langa el fiecare in parte care il vede ca se simta intimidata si frustrata ca el are ceva mult mai bun acasa, chiar daca poate nu e asa.

Poate, de fapt nu poate, cu siguranta il privesc femei mult mai apetisante si frumoase ca mine dar asta nu conteaza, conteaza doar ceea ce impune el in fata celor din jur, mai ales cand eu nu sunt prin preajma. E complicat ce zic si e doar in capul meu. Stiu despre mine ca ma gandesc la un camin cand am un barbat langa, ca ma gadesc la culori calde, la mancare, calcat, spalat, miros de nou, stiu despre mine ca sunt libera in pat si nimic niciodata din ce ar vrea sa imi faca nu mi s-ar putea parea vulgar sau porno. E o bucurie imensa sa stii sa el te vrea in pozitia aia si aia il face pe el sa se simta bine atunci sa stie ca esti a lui si doar a lui si eu asta as vrea sa stie mereu, ca ii apartin.

Si totusi, in timp – se estompeaza tot – mancarea calda, calcat, spalat, oboseala in care tu esti available sau devii doar pentru ca el e in the mood – devin lucruri de zi cu zi – si-atunci ei devin atenti la detalii – alte femei – zambete, felul in care isi dau parul dupa ureche, felul in care vorbesc, accentual lor, totul – si-s lucruri care l-au marcat si la tine si stii asta cad oar d-asta ati ajuns in punctual asta in care aveti caminul vostru in care impartiti orice gand si orice vis urat. Si ma intreb deci – de ce ar sta cineva langa mine? E atat de simplu sa se gandeasca ca si X care doar zambeste in restaurant – aranjata in cel mai frumos stil poate deveni a lui. Si provocarea devine mai mare cu cat si-o imagineaza pe ea in acel camin in care isi doreste brusc ca X sa spele sa dea cu mopul sa faca curat sa orice. Pentru el.

Mi-e atat de frica de momentul in care eu ajung la stabilitate maxima – ca doar nu ma pot reinventa mereu – e clar ca va ajunge intr-o zi sa stie ca – desi imi schimb rujul – gandesc acelasi lucru, ca desi zambesc ma tradeaza mainile care ii spun lui ca nu ma simt bine intr un anumit loc si ca mi as dori sa plecam. Cum fac ca cea mai mare fericire a mea – idea a apartine cuiva, cu stabilitate, cu parfum, cu miros de cartofi prajiti in par, cu gandurile din noapte, cu cosmarurile pe care le am si pentru care il trezesc in miez de noapte samd – cum fac….ca toate astea sa nu il faca sa plece? E usor sa ma vezi din afara, pot parea prietena perfecta, iubita perfecta, sotia perfecta, mama perfecta – dar cand stai zi de zi langa mine si inveti orice defect al meu orice indoire a trupului care face riduri, orice fir de par care creste inainte altora, cand stai si iti dai seama ca uneori plang degeaba, ca plang pentru ca nu mai sunt copil si mi-as dori sa mai fiu si ca plang uneori pentru ca oamenii sunt rai, ca sunt stresata uneori si ma port aiurea – cum faci sa stea? De ce m-ar vrea cineva langa el, de ce ar vrea sa ma pastreze ? Stiu si am spus toate motivele pe care le-as putea da oricui in 5 min sa ma vrea langa el, dar nu nu despre asta e vorba. Cum faci cu omul care te stie pe de rost si dupa ce te stie nu mai vrea sa plece. Ramane. De ce ar ramane?….

e atat de crunt sa nu pot gasi niciun motiv pentru care nu s-ar duce ….in alta parte…