toamna din mine

Vremea asta imi aluneca pe sub oase si se opreste ca o carja in fiecare incheietura pe care o intalneste. A venit si anotimpul meu de care alerg tot mai mult in fiecare vara care trece. E anotimpul conexiunilor, e anotimpul dureros in care se lucreaza la sinapase si ma obosesc gandurile intrebarile si trecerea rapida de la o stare la alta. Si devin atat de fragila, atat de a nimanui, doar a cuvintelor. Sa ploua cu ele. Sa ma izbeasca in ceafa cat sa imi tina de cald. Si nu mai intuiesc nimic. Si devin iubire in stare pura si ma agita orice tremur sau miscare nelalocul ei. Nu stiu insa care e locul ei. Toamncuvintele trebuie sa curga odata cu vinul fiert in cani, intamplarile trebuie sa fie naturale, nimic care sa tulbure, nimic care sa zdruncine linistea. Liniste. Da. Toamna e iubire si liniste si multe cuvinte, multe si aruncate pe fereastra, atat de multe sa fie intre noi cat sa nu mai avem loc de ele in casa. Multe cuvinte care sa tina de cald

Advertisement